Migrație: Jessica’s letter. Scrisoarea Jessicăi, o adolescentă de origine albaneză

Scrisoarea Jessicăi, o adolescentă de origine albaneză (15 ani)

         Cu câteva zile înainte, abia așteptam să vin aici la Bari! M-am gândit că totul va fi diferit aici și voi fi cea mai fericită persoană, dar nu m-am gândit nicio clipă la lucrurile mai puțin fericite! În ziua în care a trebuit să plec, am început să mă gândesc clar! Mă gândeam la familia mea, la prietenii mei, la casă și la celelalte rude ale mele! Acestea au fost cele mai importante lucruri care mi-au completat viața în Albania! Am început să mă gândesc cum voi putea să trăiesc fără ele!

         Era ora 19:08 când am ieșit din casă! A fost un moment cu adevărat foarte greu, pentru că nu era  doar casa, cea pe care o părăseam. Erau și ceilalți: sora mea mică, bunica, unchiul și vărul meu. Acolo rămâneau toate amintirile mele, de la naștere și până în ziua aceea! Acolo am spus pentru prima dată „mami”, acolo am plâns și am râs mult! Oricum, am urcat pe bac, într-o clipă în care am crezut că visez, pentru că nu mai călătorisem niciodată pe apă. Când bacul a început să pornească, am avut un sentiment ciudat! De parcă ceva mi-a legat inima! Nu puteam să vorbesc, îmi cădeau doar lacrimile pe față. Toată noaptea, cât a durat călătoria, nu am reușit să dorm niciun pic.  Mi-am spus doar: „Uite, acesta este un drum lung, de unde nu te vei mai întoarce! Fii puternică”! Acesta a fost singurul lucru la care m-am gândit toată noaptea. Când eu și mama mea am ajuns la Bari, ne-am bucurat,  pentru că ne-am întâlnit cu mătușa și verii mei!

Apoi ne-am urcat în mașină și ne-am îndreptat către casă, deoarece eram epuizate din cauza călătoriei. Mă simțeam ciudat... Sentimentul acela de a fi singur într-o lume mult prea mare și cu prea multe persoane! Clădiri și locuri pe care nu le văzusem niciodată!

          Prima săptămână a fost fantastică! Eu, mama și mătușa mea am vizitat locuri diferite și frumoase, însă, la puțin timp, a venit ziua când mama a trebuit să se întoarcă în Albania. A fost cea mai grea și cea mai urâtă zi pe care am avut-o vreodată! A plecat... o parte din sufletul meu se îndepărta de mine! M-am gândit „Cum voi trăi fără acea parte a sufletului meu?”  Era mult prea dureros. Și am început să plâng!  Să fii însingurat într-o lume mare cu mulți oameni!
         Zilele treceau, dar eu mă simțeam la fel. Eram foarte îngrijorată cu ce va fi cu mine.  Lumea și locurile, pe care mă obișnuisem să le văd în fiecare zi, nu mai erau acolo. Prietenii mei nu sunt aici pentru a mă face să râd, chiar dacă mă simt tristă! Și așa se întâmplă acum.

Dar am  o motivație: „ Totul va fi bine, mai bine, cel mai bine!  Niciodată  să nu te lași învinsă! Până când binele tău va deveni mai bine și mai binele tău, cel mai bine!
FACEȚI-VĂ VIAȚA O CAPODOPERĂ, IMAGINAȚI-VĂ CĂ NU EXISTĂ LIMITE PENTRU CEEA CE PUTEȚI AVEA SAU FACE!

                                                                                                                     Jessica

Jessica’s letter

The days before I was hardly waiting to come here in Bari! I thought that everything would be different here, and I would be the happiest person, but I never thought of the negative things! The day that I had to leave I started thinking clearly! I was thinking about my family, my friends my house and other relative! These were the most important parts that completed my life in Albania! I started thinking how would I be able to live without them!

It was 19:08 when I left my house! It was a really difficult moment cause it wasn’t the house the only thing that I was leaving. There was my little sister , my grandmother my uncle and my little cousin , there were all my memories from my birth and til that day ! There was the place where I said “mami” for the first time , there were the place where I cried and I laughed a lot ! Anyway, I entered into the ferry in a moment I thought I was dreaming because I never had traveled by ferry before! When the ferry started to leave I had a strange feeling! Like something tied my heart! I couldn’t speak, I only wanted to fall my tears down! During the whole night of traveling I didn’t sleep! I just was telling to myself “Look , this is a long way where you won’t turn back anymore!Be strong “! That was the only thing that I thought during the whole night. When me and my mom arrived in Bari we were happy because we met my aunt and my cousins!

Then we went to the car to get home because we were tired because of traveling! I was feeling strange! BEING A REALLY LITTLE PERSON IN A BIG WORLD! New VISION ! Buildings and places that I had never seen before ! The first week was fantastic! Me my mother and my aunt visited different and beautiful places but there came the day when my mum had to turn back! It was the hardest and the worst day that I’ve ever had ! She left, a part of my soul was going far apart from me ! I thought “How will I live without that part of my soul” Really painful. I just started crying! BEING LONELY IN A BIG WORLD WITH A LOT OF PEOPLE!

Days were going while I was the same . Worried! The persons and the places that I was learned to see every day weren’t there anymore! My friends aren’t here to make me laugh even if I feel sad!  And so is happening till now!

I just have got a motivation:”Good, better, best! Never let it rest! Till your good is better and your better is the best!

Make your life a masterpiece, imagine no limits on what you can be have or do!

                                                                                                                           Jessica